Tendintele internationale in office design sunt aplicate cu succes si in Romania

Bucuresti, iunie 2007

Corporate Office Solutions (COS), unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata designului pentru spatii de birouri si importatori de mobila pentru birou inaugureaza astazi showroom-ul din cladirea Victoria Business Park situata in Baneasa. Showroom-ul a necesitat o investitie de peste 400.000 de Euro.

Corporate Office Solutions este dealer exclusiv al grupului Steelcase, lider mondial pentru mobilier de birou. Cu ocazia lansarii oficiale a showroom-ului, domnul Christophe Weller, Managing Partner Corporate Office Solutions si domnul Marc Nicolaisen, Sales Director pentru Europa Centrala si de Est al grupului Steelcase vor sustine o conferinta cu tema "Ultimele tendinte internationale in office design".

"Piata romaneasca de design pentru spatii pentru birouri si mobila de gen este in plina crestere, datorita expansiunii companiilor deja existente pe piata sau prin patrunderea unora noi, actiuni cauzate de boom-ul economic pe care Romania il traverseaza", declara Christophe Weller, Managing Partner Corporate Office Solutions. Valoarea pietei locale de mobilier pentru birou in anul 2006 a fost estimata de COS la 60 de milioane de Euro, cu o crestere estimata pentru 2007 cu inca cel putin 10 - 15%. Cele mai active sectoare generatoare de cerere au fost in anul trecut cel bancar, de telecomunicatii, automobile, IT, FMCG si servicii.

In Romania, companiile au acum o noua viziune asupra organizarii spatiilor de lucru. Ele sunt deschise si mobile, pentru a permite cresterea eficientei angajatilor. "Pentru a face ca mobilitatea sa devina un real succes, spatiile de lucru trebuie sa fie adaptate in cel mai inalt grad diverselor activitati si sa poata fi oricand mutate in alta locatie din spatiul respectiv. Oamenii au activitati si stiluri de lucru diferite, lucreaza in departamente diferite, iar amenajarile trebuie sa fie flexibile, pentru a corespunde atat necesitatilor de lucru individuale, cat si celor de lucru in echipa", adauga Christophe Weller.

In materie de design, predomina stilul minimalist cu linii drepte, simple, cu accesorii simple. Toate aceste elemente sunt de fapt folosite si in arhitectura contemporana si sunt preferate de majoritatea clientilor. In general, culorile predominante pentru amenajarea sediului fiecarui client reflecta culorile "corporate", culori care de cele mai multe ori se regasesc in logo-ul companiei.

Tendintele internationale care guverneaza activitatea de amenajare si organizare a spatiilor pentru birouri au fost conturate in urma unui studiu al grupului Steelcase impreuna cu IPSOS in sase tari europene (Franta, Germania, Italia, Olanda, Spania si Marea Britanie), unde peste 2500 de manageri si-au exprimat opinia asupra stilului national de lucru in cadrul organizatiei si asupra planificarii spatiului de birou.

Potrivit declaratiilor lui Marc Nicolaisen, Sales Director pentru Europa Centrala si de Est al grupului Steelcase, s-au identificat la nivel european o serie de tendinte ale stilului de lucru, cu implicatii directe asupra designului spatiului pentru birou si al mobilierului

  • Spiritul de echipa si colaborare: studiul realizat de Steelcase impreuna cu IPSOS a relevat ca britanicii sunt cei mai buni la lucrul in echipa: 68% dintre managerii britanici iau decizii impreuna cu o a doua persoana; la polul opus se afla olandezii: 46% dintre manageri iau decizii singuri;
  • Spatii deschise si "transparente": acestea sunt din ce in ce mai des intalnite si vin sa raspunda nevoii de colaborare si comunicare;
  • Spatii pentru liniste si concentrare: zgomotul de fond a fost dintotdeauna prezent in spatiile de lucru, dar, odata cu era spatiilor deschise cu o densitate mare a birourilor, acesta a luat amploare. Studiile au aratat ca un mediu de lucru extrem de zgomotos poate determina o scadere a randamentului cu 20%. Acest lucru inseamna ca organizatiile trebuie sa creeze cat mai multe spatii (celule) unde angajatii se pot concentra linistiti. Pentru a atinge maximum de performanta la locul de munca, 34% dintre managerii europeni au declarat ca au nevoie de un spatiu unde sa se poata concentra individual. Femeile manager au tendinta de a lucra mai mult individual, decat barbatii (39% versus 32% pentru barbatii manager);
  • Spatiul de lucru flexibil, nedefinit teritorial: revolutia tehnologiei mobile a revolutionat si spatiul pentru birou, facand-ul sa nu mai fie delimitat exact in spatiu. Angajatii viitorului vor petrece din ce in ce mai putin timp in spatele aceluiasi birou. In prezent, 21% din managerii europeni lucreaza din alta locatie decat biroul propriu. Acest fenomen a crescut fantastic flexibilitatea angajatilor, cu implicatii directe asupra cresterii creativitatii si eficientei acestora. Cel mai graitor exemplu pentru acest tip de organizare este cel al companiei americane Google;
  • Diferentele culturale joaca un rol important: desi la nivel european se remarca cateva trasaturi unitare tuturor tarilor, amenajarea spatiilor de lucru trebuie sa tina seama si de diferentele culturale. De exemplu, spaniolii sunt cei mai "legati" de un spatiu de birou bine definit teritorial ca fiind al lor, o proportie de 98% alegand un loc fix de desfasurare a lucrului. Pe de alta parte, britanicii sunt extrem de mobili in activitatea pe care o depun, 31% dintre acestia lucrand si in alte spatii decat cel alocat exclusiv lor.

"Cercetarile arata ca noile tehnologii si tipare de lucru au un efect direct asupra modului in care oamenii utilizeaza spatiul pentru birou. In trecut, angajatii lucrau majoritatea timpului in spatele unui birou, astazi ei se misca si folosesc spatiul ce-i inconjoara mult mai mult pentru a avea intalniri creative, sesiuni de brainstorming sau conversatii relaxate. Conform studiilor, de cele mai multe ori cele mai bune idei apar in situatii ne-traditionale, prin urmare cele mai eficiente amenajari ale spatiilor de lucru trebuie sa tina seama de acest fenomen", a incheiat Nicolaisen.